Guelfi

Guelfii și ghibelinii (în italiană: guelfi e ghibellini) au reprezentat facțiuni care și-au disputat puterea în mai toate orașele și comunele din Italia medievală, mai cu seamă între secolele al XII-lea și al XIV-lea. Cele două grupuri susțineau Statul papal, respectiv pe împăratul Sfântului Imperiu Roman.

Denumirea de guelf (în limba italiană Guelfo, plural Guelfi) reprezintă, după toate probabilitățile forma italiană pentru Welf, familia din care proveneau ducii de Bavaria, rivalii regilor și împăraților romano-germani de la jumătatea secolului al XII-lea din familia Hohenstaufen, originari din Suabia.

Cele două denumiri au apărut în Italia în vremea împăratului Frederic I Barbarossa.


© MMXXIII Rich X Search. We shall prevail. All rights reserved. Rich X Search