Imperiul Otoman

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Acest articol (sau secțiunea de mai jos) conține greșeli de ortografie sau de punctuație. Puteți consulta manualul de stil și contribui prin corectarea greșelilor.

Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice. Puteți da chiar dumneavoastră o mână de ajutor. Ștergeți eticheta după adăugarea diacriticelor.

Imperiul Otoman Sublimul Stat Otoman/دولت ابد مدت/ Devlet-i Ebed-müddet-Eternul stat Osmanlı İmparatorluğu دولتْ علیّه عثمانیّه Devlet-i Aliyye-yi Osmâniyye —  Imperiu  — ← ← 1299 – 1922 → → Drapel Stemă Imn național Imnul imperial otoman Teritoriul Imperiului Otoman la apogeu (în 1683) Capitală Söğüt (1299–1326) Bursa (1326–1365) Edirne (1365–1453) Constantinopol (1453–1922) Limbă turca otomană Religie Islam sunnit și altele Guvernare Formă de guvernare Monarhie Sultan    - 1281–1326 (primul) Osman I  - 1918–22 (ultimul) Mehmed al VI-lea Mare Vizir    - 1320–31 (primul) Alaeddin Pașa  - 1920–22 (ultimul) Ahmed Tevfik Pașa Legislativ Marea Adunare a Imperiului Otoman[*]​ Istorie Fondare 1299 Interregnul otoman septembrie 1402 Prima perioadă constituțională iunie 1876 A doua perioadă constituțională octombrie 1908 Dezmembrare 1922 Date statistice Suprafață    - 1683 5.200.000 km² Populație    - 1856 35.350.000 loc.  - 1906 20.884.000 loc.  - 1914 18.520.000 loc.  - 1919 14.629.000 loc. Economie Monedă Ãchi', Kurush, Liră În prezent parte din  Abhazia (de facto)  Albania  Algeria  Armenia  Austria  Azerbaidjan  Bahrain  Bosnia și Herțegovina  Bulgaria  Croația  Cipru  Egipt  Eritrea  Etiopia  Georgia  Grecia  Ungaria  Iran  Irak  Israel  Iordania  Kosovo (de facto)  Kuweit  Liban  Libia  Macedonia  Moldova  Muntenegru  Nagorno-Karabakh (de facto)  Northern Cyprus (de facto)  Oman  Palestina  Qatar  România  Rusia  Arabia Saudită  Serbia  Slovacia  Somalia  Somaliland (de facto)  Osetia de Sud (de facto)  Sudan  Siria  Tunisia  Transnistria (de facto)  Turcia  Emiratele Arabe Unite  Ucraina  Yemen Statul Islamic Modifică date / text

Istoria Imperiului Otoman Acest articol este parte a unei serii Ascensiunea (1299–1402) Interregnul (1402–1413) Propășirea (1413–1453) Dezvoltarea accelerată (1453–1579) Dezvoltarea încetinită (1579–1683) Sultanatul femeilor Perioada Köprülü (1656–1703) Stagnarea (1683–1792) Perioada Lalelei (1718–1730) Stagnarea și decăderea (1792–1827) Declinul (1827–1908) Perioada Tanzimat (1839–1876) Prima perioadă constituțională Destrămarea (1908–1918) A doua perioadă constituțională Împărțirea Imperiului Otoman (1918–1922) Evenimente Căderea Constantinopolului (1453) Ocupația Aliată a Contantinopolului (1918-1923) Războaiele ruso-turce (1633-1917) Alte articole Armata otomană    v • d • m

Imperiul Otoman (în limba turcă otomană: دولتِ عَليه عُثمانيه, Devlet-i Aliye-i Osmaniye, „Sublimul Stat Otoman”; limba turcă modernă: Osmanlı Devleti sau Osmanlı Imparatorluğu, adesea numit și Turcia Otomană) a fost o supraputere imperială, care și-a manifestat dominația în zona mediteraneană și care a existat din 1299 până în 1922. Inițial, a fost un stat islamic sunnit fondat de turcii oghuzi, sub conducerea lui Osman I, în nord-vestul Anatoliei, în 1299.^[1]

Odată cu ascensiunea otomanilor sub Murad I și cucerirea Peninsulei Balcanice între 1362-1389, și căderea Constantinopolului, de către Mehmed al II-lea în 1453, Sultanatul Otoman s-a transformat într-un imperiu. În 1453, după ce turcii au cucerit Constantinopolul (orașul Istanbul din zilele noastre), fosta capitală a Imperiului Bizantin, a devenit a treia capitală a Imperiului Otoman. Între secolele al XVI-lea și al XVII-lea, Imperiul Otoman a fost una dintre cele mai puternice entități politice și statale ale lumii, țările europene simțindu-se amenințate neîncetat de înaintarea continuă a acestuia prin Balcani și spre sudul Uniunii Polono-Lituaniene.

Între secolele XVI-XVII, imperiul a ajuns la apogeu sub domnia lui Selim I, devenind un imperiu multinațional, multilingvistic, stăpânind Anatolia, Orientul Mijlociu, părți din Africa de Nord, Balcanii și Caucazul, adică o suprafață de circa 5,2 milioane de km².

La începutul secolului al XVII-lea, Imperiul Otoman cuprindea 32 de provincii și numeroase state vasale și tributare, unele dintre ele fiind absorbite de imperiu, în timp ce celorlalte le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra cărora Imperiul Otoman își exercita suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat, cât timp a existat, califatul, adică statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mohamed. Instituția califatului a devenit din primele secole de existență o chestiune pur simbolică, puterea migrând spre alte sfere de putere din interiorul lumii islamice, însă el a reprezentat și mai reprezintă încă în mentalul colectiv al maselor musulmane un reper idealizat important, de aceea meritând a menționa și titlul de calif al sultanilor otomani. Imperiul Otoman, de-a lungul celor șase secole de istorie a fost o punte de legătură între culturile estului și vestului.

Otomanii au avut influență și în afara Afroeurasiei, ca expediția spre Aceh din Indonezia, în 1565, și achiziționarea temporară a insulelor Lanzarote din Oceanul Atlantic, în 1585.

Dispariția Imperiului Otoman a fost o consecință a victoriei Antantei în Primul Război Mondial, când forțele Aliaților, în rândurile cărora se aflau și arabii, i-au înfrânt în cele din urmă pe turci în Orientul Mijlociu. La sfârșitul Primului Război Mondial, guvernul turc s-a dovedit absolut neputincios, iar imperiul a fost împărțit între puterile învingătoare. Italia, Grecia, Franța, Marea Britanie și Armenia urmau să obțină o mare parte a teritoriului Turciei de astăzi. Acest lucru a cauzat Războiul de independență al Turciei, în urma căruia s-au format granițele moderne ale Turciei. Membrii fostei dinastii otomane au fost alungați de pe pământurile Anatoliei, unde străluciții lor strămoși creaseră unul dintre cele mai mari imperii ale lumii. După 76 de ani, în 1999, Parlamentul de la Ankara a acordat cetățenia turcă membrilor familiei foștilor sultani. Imperiul Otoman ar fi dispărut cu mult timp înaintea acestui moment tardiv, care punea capăt existenței „omului bolnav al Europei”, (probabil el s-ar fi prăbușit pe la finele veacului al XVIII-lea), dacă puterile occidentale nu l-ar fi menținut în viață în mod artificial, cu scopul de a exista o forță de contrapondere pentru Rusia, aflată pe atunci într-o puternică efervescență expansionistă înspre sudul granițelor sale, pe toată lungimea frontierei ei deja intercontinentală. Dar statele occidentale și-au folosit influența și abilitățile diplomatice pentru a reduce pierderile otomane în fața țarilor ruși - și au luptat chiar alături de turci contra rușilor, pentru a nu le permite acestora câștigarea unei dominații în majoritatea Europei.