Imprimare 3D

3D-Printer

Articolul este parte a seriei despre

Istoria tiparului
Tiparul cu blocuri de lemn⁠(en)[traduceți] 200
Tiparul mobil⁠(en)[traduceți] 1040
Intaglio 1430
Tipografie 1450
Presă tipografică 1454
Litografie 1796
Cromolitografie 1837
Presă rotativă 1843
Flexografie 1873
Șapirografie 1876
Litografie fotocromatică Anii 1880
Culegere cu metal încins 1886
Tipărire ofset 1903
Serigrafie 1907
Sublimare termică 1957
Fotozaț 1960
Fotocopiere 1960
Pad printing 1960
Tipărire laser 1969
Tipărire cu impact 1970
Tipărire termică 1972
Tipărire cu jet de cerneală 1976
Stereolitografie 1986
Tipărire digitală 1993
Tipărire 3D 2003

Imprimarea 3D reprezintă un procedeu prin care un obiect solid tridimensional, indiferent de configurație și formă, este creat prin adăugarea succesivă de straturi de material.

Această metodă de producție diferențiază imprimarea 3D de tehnicile tradiționale de prelucrare, care se concentrează predominant pe îndepărtarea materialului prin metode precum: frezarea, strunjirea, găurirea sau tăierea.

Imprimarea 3D permite designerilor să producă un prototip într-un timp relativ scurt în comparație cu metodele clasice de producție. În consecință prototipul poate fi testat și corectat/ajustat rapid.[1]

O imprimantă 3D este un tip de robot industrial specializat doar pe imprimare 3d, care este capabil să efectueze acest proces sub control computerizat.

Există mai multe tehnologii de imprimare 3D:

  • imprimare prin extrudare cu filament(FDM)[2]
  • imprimare cu pulbere (SLS)
  • imprimarea cu rasină sau steriolitografia (SLA)

Cea mai comună metoda este FDM, care s-a impus ca rezultat al costurilor mici al imprimantelor/consumabilelor cat si prin simplitatea utilizarii lor in conditii de birau sau casnice.

Imprimare prin extrudare cu filament (FDM): Această metodă implică încălzirea unui filament de material plastic (cum ar fi ABS sau PLA) până la topire și extrudarea acestuia straturi cu straturi pentru a crea obiectul dorit. Platforma imprimantei se deplasează în jos pe măsură ce obiectul este construit.[3]

Imprimarea cu pulbere (SLS - Selective Laser Sintering): Această tehnică utilizează un laser pentru a topi și solidifica succesiv straturi subțiri de pulbere de plastic, metal sau ceramică. După fiecare strat, pulberea este nivelată și un nou strat este aplicat. Acest proces continuă până când obiectul este complet format în interiorul pulberii. SLS este cunoscut pentru capacitatea sa de a produce piese durabile și rezistente, fiind adesea utilizat în prototipare și producția de serie mică.[4]

Imprimarea cu rasină sau stereolitografie (SLA - Stereolithography): Această tehnică implică solidificarea straturilor subțiri de rasină lichidă fotosensibilă cu ajutorul unui laser UV.[5] Platforma imprimantei se ridică treptat pe măsură ce fiecare strat este format. Imprimarea SLA poate produce detalii fine și finisaje de înaltă calitate, fiind adesea folosită în industria bijuterie și prototipare de precizie.

  1. ^ „Printare 3D”. delcase.ro. Accesat în . 
  2. ^ „Most used 3D printing technologies 2017-2018 | Statistic”. Statista (în engleză). Accesat în . 
  3. ^ Hamzah, Hairul Hisham; Saiful, Arifin Shafiee; Aya, Abdalla; Patel, Bhavik Anil (). „3D printable conductive materials for the fabrication of electrochemical sensors: A mini review”. Electrochemistry Communications. 96: 27–371. doi:10.1016/j.elecom.2018.09.006. 
  4. ^ „What is Selective Laser Sintering (SLS)?”. Protolabs (în engleză). Accesat în . 
  5. ^ „Guide to Stereolithography (SLA) 3D Printing”. formlabs.com (în engleză). Accesat în . 

© MMXXIII Rich X Search. We shall prevail. All rights reserved. Rich X Search