Asimilare (sociologie)

În sociologie asimilarea este definită prin preluarea a culturii, obiceiurilor, datinilor, portului și limbii majorității de către un individ, o grupă de indivizi sau o minoritate a populației, prin piederea trăsăturilor inițiale, caracteristice minorității respective.

Asimilarea poate fi naturală (prin conviețuire o perioadă mai lungă de timp) sau forțată (urmărită prin măsuri ale statului, măsuri care într-o democrație sunt considerate abuzive).

Lista clasică a măsurilor abuzive care vizează desființarea naționalităților prin asimilare forțată este lungă. Aceste măsuri cuprind o gamă diversificată de metode reînviate și aplicate periodic în decursul anilor, inclusiv în perioada național-comunismului ceaușist. De la interdicția folosirii numelor localităților în publicațiile naționalităților și a inscripțiilor bilingve și de la obligativitatea predării istoriei sau geografiei numai în limba oficială a statului și până la suprimarea învățământului în limba minorităților, a culturii tradiționale, a vieții religioase și a obiceiurilor specifice.^[1]

A nu se confunda cu integrare (sociologie), care reprezintă apariția unor elemente și trăsături comune între grupă sau minoritate și majoritatea populației locale, ca de exemplu: valori sociale, mod de trai, mod de muncă și altele, care conduc la o conviețuire civilizată, fără necesitatea asimilării.