Evul Mediu

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Evul Mediu
Evul Mediu Timpuriu
Francisc de Assisi Versete din Coran
Statuia gigantică a lui Buddha din Leshan Moscheea Djinguereber din Timbuktu
Evul Mediu Mijlociu
Conciliul de la Clermont Ginghis Han
Evul Mediu Târziu
Templul hindus de la Angkor Wat Piatra calendarului aztec

Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost în istoria europeană perioada dintre Antichitate și epoca modernă. Perioada medievală este subdivizată în trei fazee: Evul Mediu Timpuriu, Evul Mediu clasic și Evul Mediu Târziu.

Depinzând de continent, această epocă a început în anii 200-600, și s-a încheiat în 1500-1700. Civilizații clasice majore ca Regatul Han, Imperiul Roman de Apus, Imperiul Gupta și Imperiul Sassanid au căzut în secolele III-VII. Epoca s-a caracterizat prin invazii din Asia Centrală, dezvoltarea a trei mari religii: Creștinismul, Islamul și Budismul, precum și amploarea contactelor comerciale și militare dintre civilizații.

În istoria Europei, epoca medievală sau Evul Mediu a debutat cu Declinul și căderea Imperiului Roman de Apus în anul 476 și s-a încheiat cu Căderea Constantinopolului în 1453, marcând tranziția spre Renaștere, epoca marilor descoperiri și modernitate.

La începutul Evului Mediu, populația din Europa a intrat în declin, autoritatea centrală a instituțiilor a intrat în colaps, gradul de urbanizare, igienă și alfabetizare a scăzut, în timp ce derula marele migrații în masă a populațiilor tribale.

Situația a fost ceva mai bună pentru oamenii din Africa de Nord și Orientul Apropiat și Mijlociu. Aflați sub ocupația imperiilor islamice (califatele), gradul de urbanizare, alfabetizare și igienă a crescut, iar orașe ca Bagdad, Ctesiphon și Cordoba au prosperat. În China, deși au existat mai multe dinastii și imperiul chinez a rămas divizat, au prosperat orașele Kaifeng și Chang'an.

Imperiul Bizantin a păstrat moștenirea civilizației romane prin continuitatea creștină, deși populația sa a fost vorbitoare de limbă greacă. Constantinopolul a fost cel mai mare oraș al lumii între secolele IV și VI., fiind impus dreptul secular prin Codul lui Iustinian (Corpus Juris Civilis).

Latinitatea a fost continuată în Europa de Vest de către Biserica Romano-Catolică și a fost sporită de Carol cel Mare între secolele VIII-IX, marcând Renașterea carolingiană și un ușor progres pe plan cultural și socio-economic. Regatele creștin-europene au preluat instituțiile romane, în timp ce erau formate episcopii și mânăstiri pe măsură ce religia creștină se extindea în cea mai mare parte a Europei.

Renașterea carolingiană nu a ținut mult, iar civilizația vest-europeană a sucombat din cauza conflictelor interne și invaziilor externe ale vikingilor din nord, ale maghiarilor și mongolilor din est, respectiv ale musulmanilor din sud.

Din 900 până în 1250, a fost Perioada caldă medievală, când Pământul a trecut printr-o încălzire accentuată și temperatura medie globală a fost cu până la 0.5 °C mai mare decât în prezent. Din cauza topirii ghețurilor, vikingii au explorat țărmurile arctice și au stabilit colonii în Islanda (874), sudul Groenlandei (980-990, Erik cel Roșu) și estul Americii de Nord (Leif Eriksson, cca. 1000).

Abia la începutul Evului Mediu Târziu, Europa și-a mai revenit economic pe măsură ce s-au făcut progrese pe plan agricol și tehnologic, permițând comerțului să înflorească, în special în nordul Europei, rezultând chiar alianțe comerciale ca Liga Hanseatică.

Dar mica glaciațiune care a făcut iernile mai aspre a marcat un alt declin pentru europeni, culminând apoi cu cea mai catastrofală pandemie din istorie - ciuma bubonică sau Moartea neagră, care a ucis un sfert din populația Europei între 1347 și 1351.

Feuda sau moșia, locul unde munceau țăranii dependenți pentru nobili, și Feudalismul prin care cavalerii și nobilii cu rang scăzut își datorau serviciile militare către seniori cu rang crescut în schimbul dreptului de a deține pământuri și moșii, erau două căi prin care se putea organiza societatea europeană.

Regii și împărații au devenit capetele statelor centralizate și naționale, precum Franța și Anglia. Sfântul Imperiu Roman a fost mai degrabă un conglomerat federal, alcătuit din mai multe entități statale, împăratul având rol figurativ.

Evul Mediu a presupus și divizarea formală a Bisericii Catolice de bisericile ortodoxe, cu Marea Schismă din 1054, apoi cu reformele protestante și apariția sectelor și bisericilor protestante din 1517, când Martin Luther și-a publicat cele 95 de Teze în care critica Papalitatea pentru corupție.

Cruciadele, începute in 1095, au fost tentativele creștinilor europeni pentru a căpăta control asupra Țării Sfinte (Levantul) și Ierusalimul de sub ocupația musulmană, aceștia fiind inspirați de Evangheliile Noului Testament și de răstălmăcirea acestora de Biserica Catolică. Au rezultat o serie de expediții militare cu jefuiri și masacre în numele religiei. Inchiziția, ce a urmărit stârpirea ereziei și a altor credințe non-creștine, a provocat numeroase victime (printre care creștinii reformatori considerați eretici, musulmanii și evreii), dar abia în ajunul modernității a început fenomenul cunoscut ca ,,vânătoarea de vrăjitoare".

Prin revoltele țărănești, suprimate în mod brutal, țăranii au încercat să ceară mai multe drepturi.

Viața intelectuală europeană a fost marcată de dogmatism, o filosofie care empatiza cu credința și rațiunea, fiind create primele universități.

Teologia lui Thomas Aquinas, picturile lui Giotto și a lui Leonardo da Vinci, sculpturile lui Michelangelo, poezia lui Dante Aligheri, călătoriile lui Marco Polo, Cristofor Columb și Fernando Magellan, dar și observațiile astronomice ale lui Copernicus și Galileo Galilei, precum și arhitectura gotică a catedralelor precum Chartres au marcat finalul Evului Mediu.