Feminism liberal

Feminismul liberal este o formă a teoriei politice feministe ce se concentrează pe egalizarea drepturilor între femei și bărbați, pe recunoașterea femeilor ca cetățeni cu drepturi depline, precum și pe emanciparea și autoafirmarea acestora; din acest punct de vedere, feminismul liberal este o teorie individualistă. Feminismul liberal se înscrie în feminismul primului val și este de două tipuri, în funcție de manifestarea lui istorică: feminismul liberal clasic și cel contemporan. Exponenții feminismului liberal afirmă că femeia este văzută în societate, în mod greșit, ca emoțională, mai apropiată de natură, vulnerabilă și dependentă, precum și mai puțin capabilă, din punct de vedere intelectual și fizic, spre deosebire de bărbat - care este văzut ca individul rațional și autonom prin excelență[1]. Avându-și originile în liberalismul clasic, feminismul liberal promovează dreptul individual al tuturor cetățenilor, indiferent de gen, la viață, la libertate și la proprietate.

  1. ^ Miroiu, 2004, p.91

© MMXXIII Rich X Search. We shall prevail. All rights reserved. Rich X Search