Harem

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Harem (în arabă حرم, ḥaram, însemnând „loc interzis”) este un cuvânt ce semnifică „interzis” sau „tabu”. Este un cuvânt specific societății islamice, constituind o formă de organizare socială, ca și familia. Pe de altă parte, acest cuvânt face referiri și la partea „arhitecturală”, deoarece haremul constituie și așezământul specific activității pe care o semnifică, în sensul că este un adevărat complex, cu spital, dormitoare, moschei etc.

În 1665 Haremul din Topkapi a trecut printr-un incendiu devastator, în urma căruia a fost restaurat și lărgit, beneficiind astăzi de un spital, o spălătorie, 2 moschei, chioșcuri și 300 de camere, pe lângă alte servicii. Haremul se ridică pe 5 sau 6 nivele.

Concubinele aduse în harem învățau și își asumau cultura islamică în totalitate, iar cele mai bune dintre ele ocupau funcții administrative (șefe peste servitori), iar altele erau oferite sultanului, constituind însăși dinastia. Femeia care trebuia adusă sultanului trecea printr-un lung șir de pregătiri, prin ceremonia numită „hamam”, pentru a arăta și a se comporta perfect în fața sultanului.

Valoarea unei femei în harem depindea de fertilitatea acesteia, de capacitatea ei de a da naștere unui copil. Cea care se apropia cel mai tare de sultan, căzându-i în grații, era numită gozde, iar dacă una din aceste gozde dădea naștere unui copil, îi erau alocate un apartament privat și devenea conducătoarea soțiilor. Mama moștenitorului la tron era numită haseki (soția oficială a sultanului).

Haremul din Topkapi este împărțit în 4 secțiuni: prima, alocată șefilor peste eunucii negri, apoi poarta comună a haremului, care duce la curtea pavată interioară înconjurată de clădiri unde trăiesc mama sultanilor, sultanii și prinții.

În Imperiul Otoman haremul era definit drept cartierul femeilor din palat. Haremul Imperial, cunoscut ca și Serai, era în același timp reședința reginei mame Valide Sultan, a favoritelor sultanului, Harekis, și a restului concubinelor (femei cu rolul funcțional de a-l întreține pe Sultan în dormitor). Alături de acestea în Harem mai locuiau fiicele Sultanului și Eunucii. Multe dintre femeile din harem nu aveau să îl vadă niciodată pe Sultan devenind servitoare pentru acoperirea necesităților zilnice ale funcționării haremului. Putem căuta motivul existenței Haremului în însăși cultura Otomană. În tradiția Otomană se obișnuia concubinajul alături de sclave, concomitent cu mariajul legal pentru reproducere. Sclavia concubinajului presupunea folosirea sclavelor femei pentru reproducere. Sclavele, copii proveniți din relațiile cu sclavele concubinele, spre deosebire de cei proveniți din relațiile cu soțiile legale nu erau recunoscuți pentru moștenire. Între soțiile și concubinele din Harem exista întotdeauna competiție. În timp s-a evoluat de la poziția de sclavă concubină la cea de preferată, ceea ce presupunea o potențială recunoaștere a drepturilor moștenitorilor proveniți din relațiile cu Sultanul. Puterea femeilor din Harem era direct exercitată în pozițiile pe care le ocupau în cadrul familiei. Deși nu erau legitimate cu titlu de favorită, ele puteau accede la titlul de „sultan kadin”, ceea ce le consolida poziția în ierarhia din harem.