Napoleon I

Napoleon I
Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, 1812.
Date personale
Nume la naștere	Napoleon Bonaparte
Născut	15 august 1769[1][2][2][3] Ajaccio, Corsica, Franța[4][5][6][7]
Decedat	5 mai 1821 (51 de ani)[1][2][2][3] Longwood⁠(d), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[8]
Înmormântat	Les Invalides, Paris
Cauza decesului	cauze naturale (cancer la stomac)
Părinți	Carlo Buonaparte Letizia Ramolino
Frați și surori	Elisa Bonaparte Louis Bonaparte Caroline Bonaparte[9] Pauline Bonaparte José I al Spaniei Lucien Bonaparte[9] Jérôme Bonaparte unnamed daughter Bonaparte[*][[unnamed daughter Bonaparte (short-lived sister of emperor Napoleon (1773-1773))|​]]
Căsătorit cu	Joséphine de Beauharnais Marie Louise de Austria
Copii	Napoleon al II-lea al Franței
Cetățenie	Franța[10][11][12]
Religie	catolicism deism
Ocupație	politician om de stat ofițer colecționar de artă[*]​ împărat suveran[*]​ activist[*]​ conducător militar monarh ofițer de forțe terestre[*]​
Limbi vorbite	limba franceză[13] Limba corsicană
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bonaparte
Împărat al Franței
Domnie	18 mai 1804 – 11 aprilie 1814 20 martie 1815 – 22 iunie 1815
Încoronare	2 decembrie 1804
Predecesor	Consulatul francez (executivul Primei Republici Franceze, cu Napoleon ca Prim Consul; monarhul anterior: Ludovic XVI ca rege al Franței (d. 1793)
Succesor	Ludovic XVIII (de facto) Napoleon II (de jure)
Rege al Italiei
Domnie	17 martie 1805 – 11 aprilie 1814
Încoronare	26 mai 1805
Predecesor	El însuși ca Președinte al Republicii Italia Monarhul anterior a fost împăratul Carol al V-lea, încoronat la Bologna în 1530
Succesor	Regat desființat Următorul monarh încoronat la Milano a fost împăratul Ferdinand I, următorul rege al Italiei a fost Victor Emmanuel al II-lea de Savoia
Semnătură
Modifică date / text

Napoleon Bonaparte (în franceză Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica, Franța – d. 5 mai 1821, Longwood^⁠(d), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În primul deceniu al secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.

Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic.

Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii militare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării Codului Napoleonian, care a pus fundațiile legislației administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.

Napoleon este considerat unul dintre cei mai mari comandanți militari din istorie, iar tacticile sale napoleoniene sunt încă studiate în școlile militare din întreaga lume. Moștenirea sa persistă prin reformele legale și administrative modernizatoare pe care le-a implementat în Franța și Europa de Vest, întruchipate în Codul civil napoleonian. El a stabilit un sistem de educație publică, a abolit vestigiile feudalismului, a emancipat evreii și alte minorități religioase, a desființat Inchiziția spaniolă, a instaurat principiul egalității în fața legii pentru o clasă de mijloc emergentă și a centralizat puterea statului în detrimentul autorităților religioase. Cuceririle sale au acționat ca un catalizator pentru schimbarea politică și dezvoltarea statelor naționale. Cu toate acestea, el este controversat din cauza rolului său în războaiele care au devastat Europa, jafurilor din teritoriile cucerite și a bilanțului său mixt în ceea ce privește drepturile civile: a abolit presa liberă, a pus capăt guvernării reprezentative alese direct, a exilat și încarcerat criticii regimului său, a reinstaurat sclavia în coloniile Franței, cu excepția Haiti-ului, a interzis intrarea negrilor și mulatrilor în Franța, a redus drepturile civile ale femeilor și copiilor din Franța, a reintrodus o monarhie și nobilime ereditară și a reprimat violent revoltele populare împotriva domniei sale.