Regatul Iuda

Regatul Iuda
Regatul Iuda sau Iudeea
מַלְכוּת יְהוּדָה
[[Regatul evreu unit|]]  – 
Regatul Iuda în verde deschis
Regatul Iuda în verde deschis
Regatul Iuda în verde deschis
CapitalăIerusalim
Limbăevreiască sau ebraică (limbă oficială), tiberiană
Religiereligia canaaniților[*][1]
Ancient Mesopotamian religion[*][[Ancient Mesopotamian religion (religion)|​]][1]
iudaism[1]
Iahvism[*][1]
Ancient Israelite religion[*][[Ancient Israelite religion |​]]
Guvernare
Formă de guvernareMonarhie
Rege 
 - 931 î.Hr.914 î.Hr.Roboam
...
 - 597 î.Hr. - 586 î.Hr.Sedechia
Istorie
Epoca istoricăAntichitate
Moartea lui Solomon 
Fondare 
Cucerit de Babilon586 î.Hr.
Exilul Babilonean586 î.Hr.
Date statistice
Suprafață 
 - 8.900 km²
Economie
MonedăSiclu

Iudeea (Regatul de Sud), Regatul Iuda sau Regatul Iudeei (ebraică: מַמְלֶכֶת יְהוּדָה Mamléḵeṯ Yehudāh; akkadiană 𒅀𒌑𒁕𒀀𒀀 Ya'uda; aramaică 𐤁‬𐤉‬𐤕‬𐤃𐤅‬𐤃 Bēyt Dāwīḏ) a fost un regat din Epoca Fierului din Levantul de Sud. Biblia ebraică îl descrie drept succesor al monarhiei unite, un termen care denotă Regatul Israel condus de regii biblici Saul, David și Solomon și acoperind teritoriul celor două regate istorice, Iuda și Regatul Israel (Samaria); dar unii cercetători, inclusiv Israel Finkelstein și Alexander Fantalkin, cred că dovezile arheologice existente cu privire la Regatul Iuda dinaintea secolului al VIII-lea târziu î.Hr. sunt prea firave, iar metodologia prin care au fost obținute dovezile este greșită.[2][3] Acești cercetători cred că, înaintea acelui timp, regatul nu era mai mult decât o mică entitate tribală care era limitată la Ierusalim și vecinătățile sale imediate.[4][5]

Conform lui William G. Dever, un arheolog mainstream dar foarte conservator,[6] în secolul al X-lea î.Hr. Regatul Iuda era „un stat aflat într-un stadiu timpuriu și rudimentar”, care „nu a fost bine consolidat până în secolul al IX-lea î.Hr.”, iar Regatul Israel a avut o dezvoltare separată în secolul al IX-lea î.Hr.[7]

În secolele al X-lea și al IX-lea î.Hr., se pare că teritoriul Regatului Iuda a fost slab populat, limitat la așezări rurale, cele mai multe dintre ele nefortificate.[8] Ierusalim, capitala regatului, probabil nu s-a impus drept centru administrativ important până la sfârșitul secolului al VIII-lea; înainte de asta, sugerează dovezile arheologice, populația sa era prea mică pentru a susține un regat viabil.[9] În secolul al VII-lea, populația sa a crescut foarte mult, prosperând ca vasali ai Asiriei (în ciuda revoltei lui Ezechia împotriva regelui asirian Senaherib),[10] dar căderea Imperiului asirian și întrecerea dintre Egipt și Imperiul neo-babilonian pentru controlul Mediteranei de Est a dus la distrugerea regatului într-o serie de campanii militare dintre 597 și 582, la Exilul babilonian și încorporarea Regatului Iuda drept provincie a Imperiului neo-babilonian.

  1. ^ a b c d Biblia dezgropată, p. 240–243 
  2. ^ Garfinkel, Yossi; Ganor, Sa'ar; Hasel, Michael (). „Journal 124: Khirbat Qeiyafa preliminary report”. Hadashot Arkheologiyot: Excavations and Surveys in Israel. Israel Antiquities Authority. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Finkelstein, Israel; Fantalkin, Alexander (mai 2012). „Khirbet Qeiyafa: an unsensational archaeological and historical interpretation” (PDF). Tel Aviv. 39: 38–63. doi:10.1179/033443512x13226621280507. Accesat în . 
  4. ^ Shtull-Trauring, Asaf (). „The keys to the Kingdom”. Haaretz. ...an important group of archaeologists and biblical scholars formed the view that in reality the kingdom of David and Solomon bore little resemblance to the biblical portrait of an extensive, powerful, united monarchy. This view derives primarily from the fact that no 10th century BCE archaeological finds exist that could corroborate claims of the existence of a magnificent biblical kingdom extending from Be'er Sheva in the south to Dan in the north. Accordingly, these scholars and archaeologists conclude that the so-called kingdom was no more than a small tribal entity, meager in substance and sparse in population, which did not extend beyond the boundaries of Jerusalem and its immediate surroundings. 
  5. ^ Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (). The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision of Ancient Israel and the Origin of Sacred Texts. The Free Press. pp. 240–243. ISBN 978-0743223386. 
  6. ^ Collins, John J. (). „Old Testament in a New Climate”. Reflections. Yale Divinity School: 4–7. ISSN 0362-0611. Accesat în . 
  7. ^ Dever, William (). „Solomon, Scripture, and Science: The Rise of the Judahite State in the 10th Century BCE” (PDF). Jerusalem Journal of Archaeology. Institute of Archaeology, the Hebrew University of Jerusalem. 1: 102–125. doi:10.52486/01.00001.4. ISSN 2788-8819. 
  8. ^ Mazar, Amihai. „Archaeology and the Biblical Narrative: The Case of the United Monarchy”. One God – One Cult – One Nation. Archaeological and Biblical Perspectives, Edited by Reinhard G. Kratz and Hermann Spieckermann in Collaboration with Björn Corzilius and Tanja Pilger, (Beihefte zur Zeitschrift für die Alttestamentliche Wissenschaft 405). Berlin/ New York: 29–58. Accesat în . 
  9. ^ Moore & Kelle 2011, p. 302.
  10. ^ Ben-Sasson, Haim Hillel, ed. (). A History of the Jewish People. Harvard University Press. p. 142. ISBN 978-0674397316. Accesat în . Sargon's heir, Sennacherib (705–681), could not deal with Hezekiah's revolt until he gained control of Babylon in 702. 

© MMXXIII Rich X Search. We shall prevail. All rights reserved. Rich X Search