Secolul al XI-lea

Secole: Secolul X - Secolul XI - Secolul XII
Decenii:

Anii 1000 Anii 1010 Anii 1020 Anii 1030 Anii 1040 Anii 1050 Anii 1060 Anii 1070 Anii 1080 Anii 1090

Emisfera estica in 1025
Emisfera estica in 1100

Secolul al XI-lea a cuprins perioada aniilor 1001-1100 în acord cu calendarul iulian. A fost primul secol din mileniul al II-lea din era noastră (din perspectiva creștină). În istoria culturii europene, perioada este considerată a fi parte a Evului Mediu. Lumea veche a asistat la declinul puterii bizantine și la ascensiunea dominației normande în Europa, alături de rolul influent al nobilimii feudale și al papalității. În nordul Italiei, populația centrelor urbane a crescut, făcându-și apariția capitalismul organizat timpuriu și dezvoltându-se o cultură comercială.

În China aflată în timpul Dinastiei Song și în lumea islamică, acest secol a marcat apogeul științei, tehnologiei, filosofiei și literaturii. Facțiunile rivale în curtea Dinastiei Song au creat conflicte printre oamenii de stat și miniștrii imperiului. Imperiul Chola din India și Imperiul Fatimid din Egipt au atins zenitul în influența militară internațională. Imperiul Chalukya de Vest, rivalul Chola, a început să prindă puteri spre sfârșitul secolului. În Orientul Mijlociu, turcii selgiucizi își încep ascensiunea pe ruinele Califatului Abbasid. În Japonia, clanul Fujiwara a continuat să domine treburile statului. În America centrală, civilizația toltecă și cea mixteca au înflorit, în America de Sud prosperă cultură Huari, iar în America de Nord-cultură Mississippi. În Ucraina se dezvoltă principatul Rusiei Kievene. În Coreea înflorea Regatul Goryeo ce înfruntă amenințarea manciuriană Liao. În Vietnam este instaurată Dinastia Ly în timp ce în Myanmar, regatul Pagan era la apogeu militar și politic.


© MMXXIII Rich X Search. We shall prevail. All rights reserved. Rich X Search