Sistem monopartid

Câteva dintre statele în care doar un singur partid este legat din punct de vedere constituţional de putere sunt colorate în maro. Mai există şi alte state care pot fi clasificate ca fiind state ale unui singur partid datorită diferitelor măsuri coercitive sau legale luate.

Sistemul politic monopartit ori statul unipartid este un tip de guvernare în care un singur partid politic formează guvernul, niciunui alt partid nepermițându-i-se să funcționeze, sau să prezinte candidați la alegeri. În majoritatea cazurilor, toate partidele, în afara celui de la putere, sunt interzise. Există însă state care garantează monopolul puterii unui singur partid prin folosirea diferitelor prevederi legale sau acțiuni practice (așa cum ar fi falsificarea alegerilor). În aceste cazuri, chiar dacă în parlament apar unele dezbateri, adevărata putere este în mâinile unei majorități create pe căi ilegale sau imorale, (așa cum a fost cazul în Republica Democrată Germană).

Deși în cadrul unui stat unipartid poate fi permisă existența altor partide, acestea din urmă trebuie să se subordoneze partidului dominant și nu pot să funcționeze ca o opoziție viabilă. De asemenea, în unele state unipartide, poate fi permisă participarea alegeri a persoanelor ne-membre de partid, așa cum a fost cazul mișcării Tangwai taiwaneze din deceniile al optulea și al nouălea al secolului trecut.

Un sistem monopartit nu trebuie confundat cu sistemul politic dominat de un singur partid, în care opoziția nu este interzisă în mod oficial, dar este ineficientă, (nu are șanse să ajungă la guvernare), și nu trebuie confundat nici cu sistemul în care sunt interzise toate partidele politice.

În cea mai mare parte a cazurilor, statele unipartide sunt rezultatul ideologiilor fasciste, marxiste, staliniste, fundamentaliste sau naționaliste, apărute în timpul luptei pentru idependență de sub jugul colonial. Sistemele monopartite au apărut în cazul țărilor decolonizate, datorită rolului copleșitor pe care l-a avut un singur partid în lupta pentru eliberare sau pentru independență.

În statele în care partid de guvernământ este de orientare marxist-leninistă sau stalinistă, acel stat este denumit de obicei stat comunist.


© MMXXIII Rich X Search. We shall prevail. All rights reserved. Rich X Search